26 de percheziții domiciliare sunt făcute joi în județele Argeș și Maramureș la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane cercetate pentru evaziune fiscală și fraudă informatică, informează IPJ Argeș. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2017 – 2023, mai multe localuri de alimentație publică din județul Argeș ar fi omis să evidențieze, în documentele contabile și în alte acte, operațiunile comerciale efectuate, inclusiv prin utilizarea necorespunzătoare a unui soft informatic de gestiune, în scopul înregistrării doar parțiale a încasărilor în evidențele contabile.
30 de persoane vor fi duse la poliție pentru audieri.