Operatorii sistemului baltic de transport al energiei intenționează să informeze Rusia și Belarus cu privire la decizia lor de a nu reînnoi așa-numitul contract BRELL și de a ieși din sistemul de energie electrică post-sovietic controlat de Moscova, a declarat miercuri Ministerul Energiei din Lituania, informează radioul și televiziunea națională lituaniană.
“În următoarele săptămâni, operatorii sistemului de transport baltic vor informa celelalte părți cu privire la decizia lor comună de a nu reînnoi contractul BRELL și de a se retrage din sistemul UPS”, a declarat ministerul într-un comunicat de presă. “După nereînnoirea contractului BRELL, țările baltice (Letonia, Estonia, Lituania) vor efectua un test de funcționare a sistemului izolat și se vor sincroniza cu rețelele europene continentale în februarie 2025”, a adăugat acesta. Țările baltice sunt pe deplin pregătite să se sincronizeze cu rețeaua electrică a Europei continentale în februarie anul viitor, transmit țările baltice. “După evaluarea raportului privind progresele înregistrate, oficialii din ministere au declarat că pregătirile pentru sincronizarea sistemului electric baltic progresează conform planului”, a declarat ministrul lituanian al Energiei, Dainius Kreivys.
Ce urmează și care e contextul? Țările baltice au timp până la 7 august – cu șase luni înainte de sincronizarea planificată cu sistemul continental european – să notifice Rusia și Belarus cu privire la renunțarea continuărilor acțiunilor în fostul sistem. În august 2023, prim-miniștrii țărilor baltice au semnat o declarație prin care se angajau să sincronizeze rețelele electrice baltice cu Europa de Vest până în februarie 2025. Angajamentul a fost confirmat în decembrie printr-o declarație semnată de Comisia Europeană și de miniștrii energiei din țările baltice și Polonia.
Puțină istorie În temeiul acordului BRELL, țările baltice au fost conectate la rețeaua sistemului energetic cu Rusia și Belarus încă de la sfârșitul perioadei sovietice. Acest acord a lăsat Moscova într-o poziție de control asupra rețelelor electrice din Estonia, Letonia și Lituania, în plus față de Belarus, Kaliningrad și nord-vestul Rusiei. Având în vedere istoria Rusiei de utilizare a aprovizionării cu energie ca instrument de coerciție politică, rețeaua electrică a statelor baltice este astfel vulnerabilă în fața Moscovei.

